Ziua pompierilor, marcată anual la 13 septembrie, aminteşte de actul eroic al pompierilor militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea Revoluţiei de la 1848.
Spiritul revoluţionar care a cuprins Franţa la începutul anului 1848 a declanşat acţiuni similare în restul Europei, inclusiv în Principatele Române. În Ţara Românească, Revoluţia s-a declanşat în iunie 1848.
Pentru a înăbuşi Revoluţia, trei luni mai târziu, la 13 septembrie 1848, trupele otomane conduse de generalul Fuad Paşa au intrat în Bucureşti, potrivit volumului „Istoria României în Date” (2003). Cu o zi înainte, respectiv la 12 septembrie 1848, Locotenenţa Domnească dăduse ordin colonelului Radu Golescu, comandant al Regimentului 2 Infanterie şi şef al garnizoanei Capitalei, să deplaseze, în ziua următoare, subunităţile în Dealul Spirii, pentru a participa la primirea unei coloane otomane formate din aproape 6.000 de ostaşi, potrivit site-ului oficial www.isualba.ro.
În acea zi, a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc între ostaşii Ţării Româneşti şi trupele otomane. Compania de Pompieri Bucureşti, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a purtat o luptă eroică, cu toate că otomanii erau de douăzeci de ori mai numeroşi. Bătălia a rămas în istorie sub denumirea de „baia de sânge de la Bucureşti”, peste jumătate din efectivul companiei de pompieri căzând în luptă.