”Minune”, s-a anulat decapitarea: FRH a programat echipa CS ”UCB” Târgu Jiu

Spread the love

Federația Română de Handbal a programat echipa de handbal a Universității ”Constantin Brâncuși”, după ce în urmă cu o săptămână comisiile de specialitate îi ridicaseră dreptul de joc până la sfârșitul sezonului competițional 2018-2019. ”Adminte apelul, desființează hotărârea și rejudecând în fond, în temeiul art. 75.3 din Regulamentul Disciplinar, raportat la art. 8.12 din RSTJH teza 1, sacționează CSU Constantin Brâncuși cu ridicarea dreptlui la transfer, legitimare și drept de joc până la sfârșitul sezonului competițional 2018-2019”, se preciza într-o hotărârea a Comisiei Centrale de Apel din 24.10.2018. Cu toate acestea, sâmbătă, de la orele 14.30, echipa din Târgu Jiu va întâlni CS Unirea Sânnicolau Mare. Partida va fi arbitrată de doi târgujieni, Drăgănescu și Eremia.