Ponta îi vrea capul lui Dragnea, dar nu vrea să audă de un guvern condus de Orban

Spread the love

Victor Ponta, deputat de Gorj, a dat asigurări că nu va pune umărul la instaurarea unui guvern PNL. Liderul Pro România a vorbit și despre o eventuală apropiere de PSD, subliniind că este posibilă, dar numai în condițiile în care fostul său partid se eliberează de actuala conducere. Acesta a precizat că nu se vede nici măcar colaborând cu PNL sau PMP.

”Nu înseamnă că nu putem să votăm pentru demiterea lui Dragnea. Vrem să fie schimbat Guvernul Dăncilă, dar nu o să votăm niciodată un guvern condus de Orban în loc, pentru simplu motiv că am sărit din lac în puț”, a declarat, la Brașov, Ponta.

Deputatul l-a taxat pe Dragnea, despre care a spus că nu merge în plen, stă în buncăr, iar de acolo trimite oameni dispuși să îi facă jocurile. Parlamentarul a dezvăluit că proiectul de buget nu a ajuns în Parlament, așa cum se întâmplă și cu proiectul Legii Pensiilor care nu a ajuns la Camera Deputaților.