Deputatul de Gorj Victor Ponta nu candidează la prezidențiale, dar vrea să pună președintele

Spread the love

Victor Ponta, deputat de Gorj și lider PRO România, a anunțat că nu va candida la alegerile prezidențiale ce vor fi organizate anul acesta. Fostul premier a precizat că este interesat să conducă o coaliție de centru-stânga care să susțină un contracandidat real al lui Klaus Iohanis. Ponta a spus asta subliniind că Liviu Dragnea nu are nicio șansă în turul II în fața actualului președinte.

”Liviul Dragnea nu poate să fie candidatul celor de centru-stânga pentru că nu are absolut nimic în comun. Sigur, e șeful unui partid care are această denumire, dar prin comportamentul său, prin averea pe care o are, prin politicile naționalist-populiste pe care le promovează, nu are nicio legătură…<<…>>…Toți cei care suntem și ne considerăm social-democrați să găsim un candidat, să-l susținem…<<…>>…Eu unul nu voi candida în acest an, 2019, și atunci pot să nu fiu înteresat în mod direct, dar pot să fiu cel care coagulează forțe politice și votanți de centru-stânga pentru a susține un candidat de centru, un candidat onest, un candidat normal”, a declarat, la Digi 24, Ponta.