De pomina lumii! Băut, fără permis, a furat o maşină şi s-a răsturnat cu ea

Spread the love

Zile negre prin tribunale, asta îl așteaptă pe un tânăr de 22 de ani, din Scoarța, care băut a furat mașina unui consătean, a plecat la drum și s-a răsturnat cu ea. Un bărbat de 65 de ani a alertat joi polițiștii din Târgu Cărbunești, reclamând că i-a fost furat autoturismul parcat pe podul din fața locuinței. Din primele verificări a reieșit că tânărul a pătruns fără drept în locuința apelantului, a luat cheile și a plecat cu mașina, fără acordul proprietarului. Băut și fără permis de conducere, șoferul de ocazie a fost găsit în mașina cu care se răsturnase chiar în comună, pe DN 67. Polițiștii au constatat că nu suferise leziuni, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație 0,69 mg/l alcool pur în aerul respirat. A fost transportat pentru recoltarea de probe biologice.

”Tânărul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice și care nu poseda permis de conducere”, a informat IPJ Gorj.

Rămâne de văzut dacă nu cumva bărbatul de 65 de ani a încredințat mașina, cercetările vor lămuri acest aspect.