Reacții dure la comunicatul adiministrației CEO: Se duce moara la sac? Gunoaielor din Guvern, vă dăm foc!

Spread the love

În plin protest al salariaţilor de la Carierele Jilţ Nord şi Jilţ Sud, administraţia Complexului Energetic Oltenia a emis un comunicat în care precizează că a fost stabilită o întâlnire între conducerea Ministerului Energiei și partenerii sociali din CEO, pentru luni, 14 ianuarie, orele 15:00.

”Având în vedere posibilitatea producerii unor consecințe deosebit de grave asupra funcționării Sistemului Energetic Național, precum și desfășurarea în condiții optime a întâlnirii respective, este necesară reluarea imediată a activității de producție”, au transmis, în comunicat, reprezentanții companiei.

Reacțiile din zona salariațiilor nu sunt nici pe departe unele pozitive, minerii nefiind mulțumiți de această încercare de dezamorsare a conflictului.

”Munca noastră se duce la pensiile speciale și la salariile parlamentarilor!;

Se duce moara la sac? Să identifice ce? Să identifice neșimțirea unora? Iar se trage de timp?;

Gunoaielor din Guvern, vă dăm foc!;

Fraților, să ieșim în stradă, lăsați facebookul”, au scris, pe paginile de socializare, ortacii.

În mediul virtual se rostogolește o revendicare specială, prin care se cer bani doar pentru oamenii din producție, considerându-se că personalul TESA nu este îndreptățit să beneficieze de măriri salariale.

Update

Potrivit ultimelor informaţii, şi minerii care ar fi trebuit să intre schimbul III la Roşiuţa au refuzat să muncească.