Moartea bântuie prin cariere, strigăt către aleși: Reduceți vârsta de pensionare, vreți să murim lângă utilaje!

Spread the love

Decesul minerului Dumitru Fotău a mai așezat ”un pumn de negru de cărbune” pe sufletul ortacilor din Complexul Energetic Oltenia. Acesta, lăcătuș mecanic la Cariera Jilț Sud, s-a stins în cîteva minute de parcă nici nu ar fi fost. Și el doar voia să meargă acasă după o tură de noapte epuizantă. Tură după tură, an după an, Fotău, precum mulți alții, nu aștepta decât o pensie liniștită. Fără nămoale, praf, nopți pierdute și, în special, batjocoră.

Zilele trecute, la doar 50 de ani, Ion Anghelina, salariat al Termocentralei Turceni, a murit în poarta unității. Doi de la CEO de la începutul anului. Doi oameni dați morții de un sistem nepăsător. Moartea lăcătușului de la Jilț Sud a stârnit reacții, oamenii vorbesc despre condițiile grele de muncă, despre stres, despre nepăsarea conducătorilor. Nimeni nu îi aude, dar ei vorbesc. Spun ce-i doare. Atât mai pot. Prea mulți salariați ai CE Oltenia merg la serviciu copleșiți de gânduri negre. Așteaptă pensia… și…ce-o da Dumnezeu.

”Băi fraților, noi dacă cerem salarii, nu sunt bani. Dacă cerem concediu, nu se poate. Dacă iei medical, nu te bagă nimeni în seamă. La noi se cere muncă multă când sunt condiții mai grele. Iarna. Vorbesc cu colegii, cu toată lumea, vin la serviciu ca la spânzurătoare. Miciți vârsta de pensionare și angajați alții mai tineri. Vreți să murim toți lângă utilaje.”

”Condoleanțe familiei! Păcat, mare păcat! 35 de ani de cotizație pentru pensionare sunt destui. Să mai știm și noi să trăim. Nu ca parlamentarii. Uită să mai iese la pensie. Le convine. Au tot ce le trebuie.”

”Au luat grupele la oameni și i-au lăsat să muncească în condiții grele. La nivel înalt, cred că asta se și vrea: să moară muncitorii, să nu mai prindă pensia. Nu mai e de stat în minerit, de altfel nici în Gorj”

La acest mod au recționat salariați ai companiei energetice în urma morții minerului de la Jilț Sud. Deznădejdea și resemnarea străbat dincolo de o revoltă ce caută se se adune dintre rânduri. Salariații CE Oltenia strigă pe rețelele de sociale către cei ce le-au cerut votul. Transmit mesaje ce se lovesc de o surzenie instituțională.