Drobul de sare: Weber se teme că își vor aroga alții promisul drum expres Craiova Târgu Jiu

Spread the love

Șase primari gorjeni au anunțat că vineri vor întrerupe activitatea timp de 15 minute, alăturând-se, astfel, protestului național pentru autostrăzi. Edilii din Târgu Jiu, Rovinari, Turceni, Bustuchin, Bâlteni și Bălești vor protesta pentru concretizarea cât mai repede a drumului expres Craiova Târgu Jiu.

Poziționarea primarilor l-a determinat pe Mihai Weber, președintele PSD Gorj, să aibă o ieșire publică total neinspirată, un mix de sarcasm de baltă și drob de sare din povestea lui Creangă.

”Eu mă bucur că s-a trezit conștința în mulți dintre gorjenii noștri să mi se alăture în acest demers, pe care eu l-am inițiat în urmă cu 5 ani, considerându-l ca fiind singura alternativă a Gorjului. Acest drum este deja prins în buget. Indiferent ce vor face unii sau alții, m-am identificat cu această investiție și am o mare bucurie că a prins contur. Mă bucur de orice persoană care vine alături de mine pentru ca investiția aceasta să se materializeze. Sper să nu trecem de partea cealaltă, când unii încearcă să culeagă laurii pe munca altora”, a spus, potrivit presei locale, Weber.

Președintele PSD Gorj pune că investiția drum expres Craiova Târgu Jiu a prins contur, însă potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care a publicat anunțul marți, 12 martie, realizarea studiului de fezabilitate va dura 2 ani. Concret, vorbim despre o licitație, bani alocați, cine garantează că se va trece și la construirea efectivă a drumului expres? România a îmbogățit multe firme din aceste studii de fezabilitate, ”proiecte” ce nu s-au concretizat niciodată. Investiția nu a prins contur nici pe hârtie, cei care vor efectua studiul de fezabilitate vor trebui să propună trei trasee posibile, existând variantele Craiova – Rovinari – Târgu Jiu sau Craiova – Târgu Cărbunești – Târgu Jiu. Promisiuni și o licitație pentru studii, așa cum sunt la mai tot pasul în România.