Gospodărie mistuită de flăcări la Novaci

Spread the love

O gospodărie din satul Valea Gilortului, comuna Novaci, a fost mistuită de flăcări sâmbătă seara. ISU Gorj a intervenit la faţa locului cu 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, în ajutor sosind şi o autospecială din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Baia de fier. Primi intraţi în lupta cu flăcările au fost pompierii de la Garda de Intervenţie Novaci, care au constat că incendiul se manifesta generalizat la două anexe şi în fază incipientă la casă.

”Pompierii au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului, limitând efectele acestuia şi posibilitatea de propagare la construcţiile învecinate. Intervenţia a fost una foarte dificilă şi contra timp. Din fericire, nu au fost victime”, a informat ISU Gorj.