Romanescu, reacție la intenția PSD – ALDE: De frica oamenilor, vor să se ascundă în spatele ușilor din primărie

Spread the love

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a reacționat dur după ce în spațiul public au apărut informații despre un proiect de hotărâre prin care trei aleși locali intenționează să blocheze ședințele de Consiliul Local în sediul Primăriei și, profitând de această prevedere, să obstrucționeze accesul cetățenilor la dezbateri.

”Un grup de consilieri, încearcă, din nou, să le interzică cetățenilor municipiului Târgu Jiu să participe la ședințele consiliului local. Vorbim despre aceleași persoane care țin blocată situația Clubului Sportiv Municipal și care, de frica oamenilor care i-au ales și i-au trimis să le reprezinte interesele, vor să se ascundă în spatele ușilor din primărie. O hotărâre de consiliu nu poate încălca o lege! Cetățenii au dreptul să participe la ședințele de Consiliu, mai ales când se iau hotărâri foarte importante, în așa fel încât să poată participa cei direct interesați de hotărârile de consiliu, adică CETĂȚENII! Doar într-o dictatură se manifestă la un astfel de nivel teama fața de cetățeni, față de modul în care ar putea reacționa atunci când le sunt refuzate cele mai elementare drepturi. Am militat mereu pentru transparență în ceea ce privește activitatea municipalității și nu am de gând să stau deoparte, mai ales că proiectul încalcă legislația în vigoare”, a transmis Romanescu.

Proiectul de hotărâre la care primarul face referire a fost inițiat de Aurel Popescu (PSD), Eduard Lădaru (ALDE) și Alexandru Picui (PSD).