Bogoi crede: Mergem la Metaloglobus să ne batem pentru puncte

Spread the love

Formaţia Pandurii Târgu Jiu nu a reuşit să treacă sâmbătă, pe tren propriu, de Luceafărul Oradea şi gorjenii coboară pe primul loc, la trei puncte, deasupra zonei ce duce la retrogradare în liga a III a a fotbalului românesc. În timp ce suporterii își fac calcule peste calule și aproape la unison spun că meciul de la Petroșani, cu Energeticianul, va fi cel care va hotărî soarta echipei noastre, antrenorul Adrian Bogoi  crede într-un meci bun la Metaloglobus și vizează puncte.

”Vom începe alt ciclu săptămânal. Avem trei meciuri într-o săptămână și, când încep accidentările și suspendările avem ceva probleme, dar ne pregătim să obținem puncte la fiecare meci. Jocurile, într-adevăr sunt dificile pentru noi, dar sperăm să obținem puncte și acasă și în deplasare. Mergem la Metaloglobus să ne batem pentru puncte, cum am făcut-o de la începutul campionatului. Nu ne-a fost ușor niciodată. Orice punct este important în acest moment”, a declarat Bogoi.