Galerie foto! Trei răniți în accidentul de la Drăgoieni

Spread the love

Un accident rutier a avut loc sâmbătă dimineața la Drăgoieni, ieşirea din Târgu Jiu spre Vâlcea. Două autoturisme au intrat în coliziune, în urma impactului rezultând trei răniți. Suferinzii nu erau încarcerați și se aflau în stare de conștiență. Aceștia au primit îngrijiri medicali de la salvatorii ISU Gorj ajunși la fața locului, după care au fost transportați la spital.

”Un tânăr de 24 de ani, din Scoarța, a efectuat o depășire neregulamentară, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Scoața – Târgu Jiu, a intrat în coliziune cu un alt auto, condus de un bărbat de 51 de ani, din Novaci, care circula regulamentar din sens opus”, a informat IPJ Gorj.

Cei doi conducători auto nu consumaseră băuturi alcoolice.

Galerie foto: