Pescar bucătar de Gorj: Locul secret unde cleanul te arestează pe baltă

Spread the love

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, astăzi purcedem la vale, așa cum zice balada plămădită din suflet de creștin lăsat de Dumnezeu cu grai și nume de român. Și-om merge, dar nu la vale de tot, să dăm buzna prin vecini, peste juveții Doljului. Mai multe detalii nu prezint în istorie, spun doar că povestea este de la Gorj, dintr-un colț de lume pe care nu vrem să-l destăinuim de teama celor ce transformă locul călcat în groapă de gunoi. Se poartă, gura de rai trebuie păzită strașnic în zilelele noastre. Greu blestem căpătat în vremuri și ani, românașul nu mai este de multișor omul pe care îl cânta Vasile Alecsandri, cel care ne-a transmis Miorița, ne-a dat Hora Unirii și atâtea pansamente naționale:

”Mie mi-a drag românul și știu a prețui bunătățile cu care le-a dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc și să-l ascult, căci el e simplu și frumos în înfățișearea lui; căci e e curat, înțelept și vesel și poetic în graiul său. Am multă sperare în acest neam a cărui adâncă cuminție e tipărită într-o mulțime de proverburi, unele mai înțelepte decât altele; a cărui închipuire minunată e zugrăvită în poveștile sale poetice și strălucite ca înseși acele orientale; al cărui geniu, în sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale”.

Frumos românul descris de Alecsandri, minunate locuri știute de Stelian Mihu, cel care ne-a dezvăluit o părticică de țară, încă doar puțin atinsă de plastice și neomenie. Din petecul ăsta de Gorj nu te-ai mai da dus. Nici chip, când știi că betoanele orașului ridică gradele la cer, nu ești bolând să-ți pui picioarele pe spinare și să lași în urmă binele. Stelică, gazda nostră, se bucură din plin. Cunoaște rosturile, el și comunitatea din care face parte au știut să respecte ceea ce au primit. Altfel nu se poate, moare totul în jur. Aici, în palma asta de paradis pământean, totul e viu. Micul râu afluent al Jiului poartă în apele sale clean care te ține cu undița în mână cât e ziua de mare.

”Stilul de pescuit este la zbor. Momeala este lăcusta. Este indicată o lansetă ușoară de 3-4 metri, sau Bologeneza, ce folosesc eu. Fir subțire, 0,16 mm. Plută fină de 2-3 grame. În rest…perseverență și răbdare. Bățul, firul și cârligul cu lăcusta. Fără plumb. În momentul în care lăcusta atinge suprafața apei, cleanul se repede la ea ca un fulger. Trebuie să fii pe fază pentru a-i da înțepătura. Este un pește care se luptă foarte bine, la fel ca păstrăvul”, ne detaliază Mihu. 

Nu balamuc, nu certuri, pescuiești și te bucuri de o lume pe cale de dispariție. Se reține doar parte din captură, exact pe gândul și sufletul unui gospodar al pământului, grijuliu cu ziua de mâine.

De acum, poftele sunt deschise, mulți pescari o să dorească să-și încerce priceperea în locurile prezentate.

Pofte peste pofte, și așa ajungem și la frământările din stomac, care ne atrag atenția că peștelui îi stă bine și în farfurie, nu numai în baltă, unde de prea multe ori e acoperit cu multă apă. În cazul cleanului, povestea pare simplă. Tigaie, făină, mălai și ceva udeală, să alunece regulamentar. Unii zic despre pesmet. Tot aia. Din guri boierești am auzit cum îl chinuie prin cuptoare, îl bagă să înoate în sosuri, despre care eu cred că atentează criminal la așa calități rare. Regulamentar și românește, cleanul nu poate fi însoțit decât de o pâine nedospită. Fârtate, una la țest ar fi cea mai indicată, dar e greu, tot mai rare țesturile bunicilor noștri. Merge și o azmă (azimă, literar) la cuptor, desenată bine cu furculița și spoită zdravăm cu zeama de la două-trei roșii coapte. Și dacă ne-am încumetat la tărășenia asta, să te ții. Jar avem din belșug, mai rămâne să găsim la iuțeală o tablă prin bătătură și să o supunem la chinuri, deasupra potopului de căldură. Peste aceasta, un strat subțire de sare de sac, dar musai ca sarea să acopere bine și uniform toată suprafața. Acum, atenție. Cleanul se face boboc, nu se aruncă pe tablă așa cum facem cu muții pe care îi antrenăm pentru tot felul de saramuri. Nu uităm să punem în interiorul peștelui o umbră de rozmarin. O creguță subțire și stingheră. Și încă o dată atenție, nu ne grăbim să punem peștele, chit că murim de poftă. Întâi și întâi, sarea trebuie să miroase într-un anumit fel, semn că focul și-a cam făcut de cap cu ea. De aici, totul pare simplu, dar nu este. Acum este hopul cel mare. La așa lucrare nu alungăm aplauzele papilelor cu bere sau vinuri de calitate îndoielnică. Oricât ar fi de scumpe. Există pe la noi un vin ce seamănă cu uleiul, ăla-i alesul. Găsim la gospodari, 7 franci litrul. Așa căsnicie culinară nu vezi în fiecare zi. Nu faceți greșeala de a nu răci vinul cum trebuie. Plusul cu plus se respinge, peștele bronzat bine și înfierbântat maxim trebuie musai stins repede și cu efect. Faceți cum vă zic, vor exista ZERO divorțuri în stomac și lăutari pe bolta palatină.

Nu vă grăbiți să feriți cleanul de chinurile facerii. Lăsați-l să miroase a copt și nu uitați să trageți zăvorul la poartă. Nu de alta, dar de unde pește pentru un întreg sat înnebunit de mirosul ucigaș.

Galerie foto: