Plecat din cauza lipsurilor de la Pandurii, transferat de Becali la FCSB

Spread the love

Un fost fotbalist de la Pandurii este ultima achiziție a clubului lui Gigi Becali, FCSB. Adrian Gheorghe Șut, de 20 de ani, evoluează pentru Academica Clinceni și este un mijlocaș care confirmă. Născut la Cociuba Mare, județul Bihor, fotbalistul a mai evoluat pentru echipa locală, Izvorul Cociuba Mare, CF Liberty și Pandurii Târgu Jiu. Șut a ajuns la formația gorjeană imediat după retrogradarea din prima ligă și, dincolo de frăgezimea vârstei, a reușit să arate că este un fotbalist cu calități, de mare perspectivă. Din păcate, la Pandurii nu mai existau nici măcar bani pentru apă plată, iar Adrian Șut a plecat după încheierea turului. Bihoreanul a reușit să marcheze etapa trecută, la Craiova, gol care a determinat oficialii FCSB să încheie monitorizarea și să semneze cu jucătorul Clinceniului. Se pare că tânărul mijlocaș va fi lăsat până în primăvară la echipa nou promovată, foarte apropiată și ea de familia Becali.