Mură-n gură: Cum a pierdut Primăria Târgu Jiu 6 milioane de lei

Spread the love

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că actuala guvernare nu respectă principiile pe care se bazează leagea bugetului de stat, iar dacă aparatul executiv rămâne în forma actuală municipiul nostru va avea de suferit. Edilul a spus că este inadmisibil să te angajezi, prin legea bugetului, că vei aloca 60% din impozitul pe venit autorităţii publice locale şi să nu-ţi respecţi propria ordonanţă.

Actul normativ a fost aprobat la nivel central în luna aprilie, iar, pentru primele trei luni, administraţiile au primit bani mai puţini. Mai mult, făra să ştie pe ce fonduri se bazează edilii, investiţiile au fost blocate la început de an.

“Chiar dacă ai bani în buget astăzi, nu poţi să te apuci de investiţie mâine. Toate procedurile presupun trei-patru luni, ca să demarezi o investiţie într-un municipiu. Eu nu le-am spus nimic altceva decât să-şi respecte propria lege. Legea bugetului de stat, pentru noi ca autorităţi, este cea mai importantă lege. Atâta timp cât mi-au spus că-mi dau 60%, să-mi dea 60% nu 41, 37%. Diferenţa pe cele trei luni este de 60 de miliarde. Degeaba diferenţa pe care nu mi-au alocat-o acum, vine în noiembrie. Or să vină consilierii PSD şi ALDE şi or să spună că a rămas Romanescu cu execedent. Nu sunt genul de om care să arunce cu banii pe lucruri de care nu are nevoie. Degeaba mai fac o rectificare, dacă nu îmi dau banii acum, când îmi arde buză, când lucrările sunt în execuţie şi când vremea o permite.”, a declarat primarul la Radio Accent.

De modul în care a fost făcută rectificarea s-au declarat nemulțumiți mai mulți primari, printre care cei de la Motru și Roșia de Amaradia.