Mega-afacerea lui Mihai Weber. Nu mai are cartușe, dar vinde bombe

Spread the love

Era o vreme… Nu, nu zic despre textul atribuit pe facebook ba lui Marin Sorescu, ba lui Neagu Djuvara, dar scris de Marin Neacșu. Nu despre rândurile care au făcut înconjurul internetului evocând sirenele de la Electroputere sau Oltcit, în genere așezarea societăţii din vremurile României Socialiste. Ieri, un politician mi-a răscolit vremuri în care în târgușorul de pe Jii se consuma vinul bun și lăutarul de calitate. Ani pe când oamenii își umpleau suflete, nu bătătura cu gunoaiele altora, deșeuri cărora la spunem mașini. Proprietate personală, dorit semn de oarece împlinire. Materială, evident. Prin vremea despre care vă zic, deși corect ar fi timpurile, se purta prin cârciumile cu pretenții de restaurant o cântare ce se lasa din patimi nespuse mai spre ziuă. Atunci când prin ușa deschisă bucuriei năvălea, neinvitat, și necazul, greul inerent termenului trai, vieții pe gogoloiul Pământ. Și să te ții, săltau lăutarii mai abitir ca la nouă seara, ziceau de pahar și direct în frământarea creștinului. Un produs muzical tulbure, ce nu poate fi încadrat în nicio categorie, Supărarea când îmi vine, rup cămașa de pe mine, se auzea din mai multe piepturi, altele decât cele ale muzicanților. Refulare, eliberare. Nu la psiholog, ci la birt, cu prietenii. Conștient sau nu, omul se descărca pentru a putea duce mai multe, poate mai grele. Ieri, la primele ore ale dimineții, am citit postarea deputatului Mihai Weber prin care alegătorii erau anunțați că pensiile SPECIALE  vor deveni istorie. Nimic nu anunțase această poziționare, știm bine cu toții insistența cu care au fost promovate atât de multe privilegii. Așa, pe la ora când unii nu fac bine ochi, rândurile șefului PSD Gorj mi-au dat sonorul tare pe muzică. Exact lăutăreasca despre care vă povesteam, tocmai cântarea pomenită. Numai că versurile sunau altfel, ziceau clar şi apăsat despre disperare.  Weber doar ce promisese și un drum expres Târgu Jiu – Hațeg, și asta simt, o disperare politică, zbaterea unui om care alături de partid a tras cartuș după cartuș și ținta a rămas cam neatinsă. Cei care au fost prin armată știu, e dezarmant și periculos, totodată, să tragi o poală de cartușe, cât un pluton întreg, iar în momentul în care mergi să raportezi rezultatul vezi că ai atins un cinci și, parcă, un șase. Haideți să ne amintim Gorjul înainte de europarlamentare. Alai după alai. Miniștri peste miniștri, premierul preumblat și arătat oamenilor precum un vraci. S-au promis multe atunci, vedem cu toții ce s-a realizat. Avem Complexul Energetic Oltenia, poate cel mai dureros exemplu. Să zicem că toate celelalte probleme sunt mai mărunte, deși nici pe departe nu sunt. În curtea CEO, în fața oamenilor, s-au tras lăzi cartușe. Ca la nuntă, PSD-ul împotriva, chipurile, sărăciei și falimentului. Doar zgomot, ținta e neatinsă, viitorul marii unități energetice mai incert ca niciodată. La nivel de Gorj, situația este aceeași. Am precizat, există câte un cinci sau un șase, dar excepția face regula. Ei, bine, când nu mai ai muniție, inventezi. Născocești. Intervine diversiunea. Așa cum vedem la televizor. Aflăm că țara x sau y a dezvoltat o armă care îngrozește omenirea. De cele mai multe ori vorbe, doar dorința disperată de a obține efecte. Asta a făcut și Mihai Weber. Conștient de situație, liderul social-democraților gorjeni a vrut să ne arate că el și partidul, atenție, au pregătit o bombă socială. În fapt, postarea prin care se anunță dispariția pensiilor speciale este unul dintre cartușele din ultima ladă. Calibru mic. Nici măcar închipuitele programului de guvernare proiectile dum-dum nu mai pocnesc. S-au izbit de prețurile din piețe și fâsâie leșinate. Omul de rând nealterat de propagandă a realizat că a primit bani mai mulți, pe datorie, dar trebuie să mănânce mai puțin.

Disperare.

Iar asta, dacă nu se schimbă registrul, se va accentua.

Se va accentua şi se va trece la alte şi alte bombe şi, să nu vă mirați, la baionetă. Există armate de agitaţi de gândul că în lumea de mâine ei vor deveni istorie, vor trebui să muncească responsabil. Pentru fiecare leu. Au fost convinşi că primăriile sunt ale lor, instituţiile tot aşa, nimeni şi nimic nu îi va clinti de acolo. Nu la Gorj, oricât de falimentar ar fi el. Salariile le sunt bune, ședințele în care se fac strategii electorale curg, recruții sunt la porți. Să te ții la bombe, după prezindențiale va începe măcelul. De sus bombe, jos baionete din stânga și din dreapta.

Iar noi, ceilalți… Cu noi se petrece ceva. Ne-a spus Sorescu: o viață de OM. Numai una. O singură viață și trenuri pline cu muniție politică cu care se trage. Direct în noi.

– Opinie – 

Aurel Măceșanu