Târgu Jiu: Au spart casa de pariuri cu barosul şi câştigă ani de închisoare

Spread the love

Mihai Daniel Andrieşescu, Laurenţiu Cristian Stroe şi Daniel Nicolae Csizer, toţi din Petroşani, au fost condamnaţi în primă instanţă pentru spargerea dată în 13 iunie la o casă de pariuri din Târgu Jiu. Aceştia au spart geamul cu un baros şi au încercat să fugă cu cei 16.000 de lei găsiţi în agenţie, însă ghinionul lor a fost un poliţist aflat în timpul liber care a alertat colegii şi a participat efectiv la prinderea spărgătorilor. Instanţă a hotărât, joi, pedepse cu închisoarea de până în 4 ani şi plata unor despăgubiri civile firmei de pariuri, în valoare de 8.212 lei. În cazul lui Laurenţiu Cristian Stroe, recidivist, completul de judecată a contopit pedepsele rezultând o pedeapsă de 7 ani şi 5 luni de închisoare.

‘Condamnă inculpatul A.M.D. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infraciunii de furt calificat. Scade din durata pedepsei aplicate  inculpatului perioada reţinerii de 24 de ore şi arestării preventive (…) Menţine măsura preventivă a controlului judiciar. Condamnă inculpatul C.N.D. la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Scade din durata pedepsei (…) Menţine măsura arestării preventive luate faţă de inculpat. Condamnă inculpatul S.L.C. la pedeapsa de 3 ani şi 9 luni închisoare, pentru furt calificat (…) Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpat (…) Admite acţiunea civilă şi obligă în solitar inculpaţii să plătească părţii civile suma de 8.212 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale. Ia act că partea civilă nu a solicitat obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare. Cu drept de apel în 10 zile”, a hotărât o instanţă a Judecătoriei Târgu Jiu.