Spanioli, sloveni, bulgari și croați au învățat să joace oină la Târgu Jiu

Spread the love

Începutul acestei săptămâni a fost unul cu surprize pentru câteva zeci de studenți străni prezenți la ‘‘Săptămâna europeană a sportului’‘, acțiune din cadrul proiectului ”Sport4all” desfășurată la Târgu Jiu. Aproape 50 de tineri din Croația, Slovenia, Bulgaria și Spania au fost invitați pe baza Liceului cu Program Sportiv din Târgu Jiu unde profesorul Cristian Tîlvescu și echipa Colegiului ”Gheorghe Tătărescu” din Rovinari i-au invitat pe musafirii din străinătate să învețe ABC-ul sportului nostru național, oina.

”Împreună cu elevii mei de la Rovinari am făcut o mică demonstrație și, totodată, o inițiere în acest sport pentru tinerii prezenți la Târgu Jiu. Au fost foarte recepeptivi, imediat captivați de cel mai frumos și dinamic joc”, ne-a spus profesorul Tîlvescu.

Manifestarea s-a desfășurat în perioada 21-23 septembrie și a fost organizată de societatea Scout Society, proiect co-finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului Erasmus+ Sport.