Foști mari fotbaliști ai României sunt așteptați la inaugurarea stadionului

Spread the love

Inaugurarea noului stadion din Târgu Jiu va avea loc, cel mai probabil, vineri, 25 octombrie. Meciul dintre Pandurii și Universitatea Cluj se vrea devansat cu o zi, la cererea televiziunii, iar în ”deschiderea” acestuia se pregtește un amical între gloriile pandurilor și o echipă formată din foști jucători ai echipei naționale de fotbal. Primarul Romanescu a anunțat pregătirile, subliniind că foștii internaționali vor fi invitați de clubul Pandurii.

Înainte de meciul oficial va fi un meci amical demonstrativ între fostele glorii ale naționalei României, din ce am înțeles se ocupă clubul Pandurii de invitații și este vorba de jucători precum Adrian Ilie, Belodedici, Pițurcă și foarte multe alte nume, și o echipă a gloriilor clubului Pandurii”, a spus Romanescu.