Intervenţii de urgenţă la Colegiul ”Spirul Haret”

Spread the love

Municipalitatea târgujiană a luat decizii ce presupun intervenţii imediate la Colegiul Naţional ”Spiru Haret”. Imobilul nu a mai fost reabilitat de foarte mulţi ani, iar la licitaţiilr oraganizate anul acesta nu s-a prezentat niciun constructor, condiţie în care din cauza degradării se pot produce accidente.

Primarul Municipiului Târgu Jiu a convocat astăzi, Comitetul Local pentru Situații de Urgență, ca urmare a problemelor apărute la clădirea principală a Colegiului Național ”Spiru Haret”. Mai multe bucăți de țiglă din acoperișul clădirii au căzut pe aleile din jur, iar coșurile de fum (care conform proiectului de reabilitare ar trebui să fie eliminate), sunt deteriorate, bucăți de cărămidă putând să se prăbușească, antrenând la rândul lor țiglele.
În ședința din această dimineață de la sediul Primăriei Municipiului Târgu Jiu, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a luat hotărârea de a se interveni urgent pentru remedierea problemelor. Astfel, s-a interzis circulația pietonală în apropierea clădirii colegiului, s-a trecut la balizarea zonei și supravegherea permanentă a acesteia. În cel mai scurt timp, se intervine pentru eliminarea elementelor care se desprind în vederea evitării riscului de accidente. Se are în vedere protejarea și conservarea clădirii care este monument istoric.
Întreaga zonă va fi permanent monitorizată, în vederea identificării în timp real a oricăror modificări structurale. Cadrele didactice și elevii au fost deja informați asupra situației create și a măsurilor adoptate pentru restabilirea stării de normalitate.
În perioada imediat următoare, va fi elaborată documentația tehnică privind soluțiile ce se impun pentru înlăturarea oricăror riscuri. Se vor estima costurile necesare intervențiilor ( proiectare, expertiză, diriginte de șantier, execuție), urmând să se aloce sumele necesare și să fie demarată procedura atribuirii în regim de urgență a contractului”, a anunţat Primăria Târgu Jiu.