31 mai – Ziua Mondială Fără Tutun: Dă-ți o șansă! Renunță la fumat!

Ziua Mondială fără Tutun – 31 mai. O zi care vine ca imboldul perfect pentru cei care stau în cumpănă dacă să renunțe sau nu la obiceiul fumatului. Pentru că, deși pare un clișeu, nu este aproape niciodată prea târziu să se renunțe la tutun, beneficiile rămânând întotdeauna valabile.

Fumul de tutun conține peste 5.000 de substanțe chimice, inclusiv nicotină care prezintă un grad înalt de adictivitate. Mai multe componente ale fumului pot provoca cancer, altele sunt otrăvitoare, cum ar fi monoxidul de carbon și amoniacul. Obiceiul fumatului de țigări are potențial de afectare a fiecărei părți a corpului – de la piele la creier. Mai mult, în medie, fumătorii trăiesc cu zece ani mai puțin decât nefumătorii.

Atunci, dacă fumatul reprezintă cea mai importantă cauză de deces ce poate fi evitată, de ce să nu ne dăm o șansă?

 

Câteva dintre riscurile la care se expun fumătorii

 

Fumatul poate crește de 2-4 ori probabilitatea de a avea un accident vascular cerebral, cât și în privința bolilor cardiovasculare, chiar și fumătorii care fumează 5 sau mai puține țigări sursă pe zi pot dezvolta semne timpurii ale acestei afecțiuni.

Fumatul reduce densitatea osoasă, făcând dificilă recuperarea după fracturi. Acest efect advers apare în special la femei, posibil ca urmare a faptului că femeile sunt mai predispuse la osteoporoză și prezintă risc mai ridicat de fracturare.

Cele mai cunoscute riscuri ale fumatului sunt cele legate de bolile pulmonare și neoplazice. Este nevoie deseori să treacă mai mulți ani pentru ca o persoana să observe simptomele afecțiunilor pulmonare legate de fumat. Acest început insiduos atrage după sine diagnosticare tardivă, posibil când boala este deja avansată.

Fumatul crește riscul apariției mai multor tipuri de cancer, iar statisticile sunt îngrijorătoare: la nivelul SUA, obiceiul fumatului este responsabil de 30% din decesele pacienților oncologici. De altfel, la nivel mondial, cancerul pulmonar este principalul tip de cancer cauzator de moarte, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților.