Fotbal: CSM Târgu Jiu – CSO Filiași, vineri. Ultimul amical înainte de reluarea campionatului. Găman: A fost o pregătire grea. Sperăm să arătăm mai mult

CSM Târgu Jiu întâlnește CSU Filiași vineri, de la ora 12:00, în ultima partidă de pregătire înaintea reluării meciurilor oficiale. Jocul este programat pe terenul sintetic din Complexul Sportiv Municipal.

Cu partiidele din Liga a III-a la orizont, Mario Găman, antrenorul municipalului, apreciază drept bună pregătirea de iarnă și salută revenirea, după accidentări, a jucătorilor Habet, Denis Bucur și Albert Filip.

A fost o pregătire grea. Sunt satisfăcut de modul în care au reacționat jucătorii. Terenurile nu au fost âtat de accesibile, dar băieții au răspuns cu brio. Sunt bucuros că nu am accidentați la ora asta, adică toți jucătorii au trecut cu bine de această perioadă și astea sunt lucruri care bucură. Această echipă sper că va fi așa cum ne dorim cu toții, o echipă agresivă din punct de vedere pozitiv, o echipă care să arate mai mult decât a arătat până acum, să fie mai concentrată decât a fost până acum. Eu zic că asta ne-a lipsit, concentrarea la anumite situații, pentru că din punct de vedere fizic, din punct de vedere tehnic, am cam dominat toate echipele pe care le-am întâlnit”, a spus tehnicianul. 

 

”Decât să joace la juniori, i-am trimis la Târgu Cărbunești”

 

Copiii au reacționat bine și demonstrează că avem jucători cu mare potențial în această structură a noastră. Chiar dacă am avut un număr impresionant de jucători la pregătire, ținând cont de colaboratorii pe care îi am, ținând cont de metodele pe care le avem, eu zic că am reușit să îi punem și pe ei în practică și suntem bucuroși că au făcut față. Am reușit să avem o colaborare cu Gilortul și să trimitem și acolo câțiva jucători în care noi avem mare încredere și am ales, decât să joace la under 19, la juniori, mai bine un retur la Liga a III-a cu seniori. Deci toate premizele și tot ce se întâmplă este făcut pentru ei. Noi muncim ca în cel mai scurt timp să ne bucurăm că jucătorii noștri pot activa la un nivel superior. Suntem mândri cu toții de munca pe care am depus-o de ani de zile‘.

Articolul precedentHandbal: Victorie mare a junioarelor II de la CSM Târgu Jiu la Petroșani! Turneul Semifinal e tot mai aproape
Articolul următorMinistrul Culturii spune că avem de așteptat: Restaurarea operelor lui Brâncuși este o poveste complicată