Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, va efectua o vizită în R.P. Chineză, în perioada 16-20 martie, ce are ca obiectiv principal promovarea produselor agricole românești pe piața chineză.
În acest context, Barbu l-a primit marți, 10 martie 2026, la sediul instituției pe E.S. Chen Feng, ambasadorul Republicii Populare Chineze la București.
”Sunt sigur că în urma acestei deplasări vom deschide noi oportunități pentru fermierii și procesatorii noștri să își valorifice produsele de calitate pe care le obțin. Am toată încrederea că prin sprijin instituțional, o bună prezentare a sectorului agricol românesc și a oportunităților de colaborare între agenții economici din România și China vom crește nivelul exporturilor către piața asiatică. Avem toate pârghiile pentru dezvoltarea acțiunilor de cooperare în agricultură, dezvoltare rurală și industrie alimentară cu beneficii reale pentru fermieri”, a declarat ministrul.





























