UM Sadu ar putea redeveni o companie etalon pe harta economică a Gorjului, în viitorul apropiat. O spune Marius Borcan, lider de sindicat, cel care mai transmite și că o societate din Cehia ar fi interesată să-și dezvolte activități de profil în spațiii al uzinei.
„În mod normal ar trebui să ajungem în punctul în care să se facă angajări, nu să supraviețuim. Suntem 530 de salariați și cred că este posibil să se ajungă la 1.000. Cred că, dacă totul va merge bine, într-un an vom putea atinge acest număr de salariați. Pe de altă parte avem interesul acestor investitori din Cehia. Chiar au ajuns la uzină și au vizitat obiectivele de aici. Platforma Sadu II ar putea fi locul unde să apară o investiție și poată să avem și o colaborare cu ei. Sper să se concretizeze ceva din toate aceste discuții”, a spus, potrivit gorjonline.ro, sindicalistul.






























