Coelho, înainte de CFR: Nu este un meci decisiv. Vom face totul pentru cele trei puncte

Craiova întâlnește CFR Cluj, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a III-a a play-off-ului SuperLigii, partidă foarte importantă pentru ambele formații. Antrenorul oltenilor, Felipe Coelho, se decară fericit după ce clubul i-a semnat contractul și crede într-o victorie în fața ardelenilor,

”SUNT FERICIT”

„Sunt fericit. Sunt fericit că am semnat prelungirea contractului, pentru că îmi doresc să am un proces lung în cadrul clubului. Se pare că și clubul este foarte mulțumit de mine, dar înțelegerea dintre mine și club a fost dincolo de acea semnătură din contract”, a declarat tehnicianul.

”AU PUNCTE CARE POT FI EXPLOATATE”

„Întâlnim o echipă CFR pe care o cunoaștem. Este o echipă cu o calitate și organizare bună, așa că va fi, cu siguranță, un meci dificil. Știm că sunt o echipă bună, experimentată, pragmatică, care așteaptă greșeala adversarului. La fazele fixe pot crea probleme. Au anumite puncte care pot fi exploatate, asta e clar. Jucăm, totuși, acasă și sper ca suporterii să vină cu o energie bună, pentru că este momentul să fim, din nou, împreună. Putem spune că este următorul meci acesta și e cel mai important. Nu este un meci decisiv, dar sunt forte importante punctele. Abordarea noastră este să dăm totul, să ne respectăm adversarul, dar vom face totul pentru cele trei puncte. Nu va conta ce s-a întâmplat în trecut, va fi o poveste diferită.

Nu mă gândesc la alte chestii, mă focusez pe următorul meci. Nu-mi place să privesc clasamentul, nu el e cel mai important. Acum contează să câștigăm punctele, iar la final ne uităm pe clasament. Pot înțelege așteptările suporterilor, dar știm că toate meciurile sunt dificile. Jocurile în vremurile de azi nu sunt foarte ușoare și în acest moment contează punctele, victoria, nu scorul. Avem niște îndoieli vis a vis de lot, dar mai sunt trei zile și vom vedea ce se va întâmpla”. 

 

Articolul precedentFoștii subalterni nu l-au vrut: Ișfan, învins categoric în alegerile sindicale din învățământ
Articolul următorTârgu Jiu: De Florii, poftiți la teatru! ”Omul care a văzut moartea”. O comedie execelentă, pentru o seară perfectă