Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cantitățile de precipitații înregistrate în intervalul 30 aprilie – 1 mai, ploi așteptate de agricultori și nu doar.
Din câte se poate observa, a plouat în sudul țării, cu 14 l/mp la Padeș, 11,8 la Târgu Jiu, 11,5 la Polovragi, iar în Dolj, la Craiova s-au înregistrat 5,3 l/mp, în timp ce la Băilești 8,2.
Din datele actuale, prognoză săptămânală asupra căreia vom reveni, de luni, temperaturile vor trece peste 20 de grade Celsius, la Gorj, cu 26-27 grade Celsius marți și miercuri, după care, la sfârșit de săptămână, foarte posibil să revină precipitațiile sub formă de ploaie.































