CSM Târgu JIu Junioare III a învins Viitorul Galați, scor 27-24 (14-10), duminică, în ultimul meci al Turneului Semifinal, și s-a calificat la Turneul Final al Campionatului Național de Handbal, în primele opt echipe din țară.
Andrei Enache, antrenor Junioare III CSM Târgu Jiu:
”Suntem foarte bucuroși că am ajuns între primele opt echipe din țară! Este confirmarea că, după trei turnee finale la care aceste fete au participat, suntem pe drumul cel bun. Vreau să le felicit pe fete pentru determinare, pentru modul în care au luptat, în special în decisivul cu Viitorul Galați. Trebuie să menținonăm meritul Paulei Martinescu și al lui Ionuț Mazilu, pentru că au muncit cu aceste fete, iar acestă realizare are la bază toata această muncă, fără de care nu am putea construi. Rămâne ca la Turneul Final să ne autodepășim și să ne luăm la luptă cu forțele handbalului juvenil românesc, pentru că avem numai de câștigat. Trebuie să mulțumim pentru sprijin și părinților, care sunt alături de noi la fiecare meci, dar și tuturor iubitorilor handbalului”.
CSM Târgu Jiu, în meciul cu Viitorul Galați:
Teodora Spînu, Ana Maria Pănoiu 1g, Carla Logăscu 5g, Raisa Ion 2g, Sara Dungă, Loredana Cupă, Andra Avramescu, Ștefania Daia, Alexia Cioi, Miruna Popescu 7g, Evelina Lupuleț, Lidia Dumitru 5g, Alexia Bobei, Daria Cosacu 2g, Tiana Constantinescu 5g, Gabriela Anuțoiu.

































