Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) organizează concurs pentru ocuparea funcţiilor de directori generali ai caselor de asigurări de sănătate. „Căutăm manageri competenţi, corecţi, cu viziune şi empatie. Va fi un concurs corect, fără ingerinţe politice sau de altă natură”, transmite preşedintele CNAS, Horaţiu Moldovan.
„Sistemul de asigurări sociale de sănătate continuă procesul de eficientizare resurselor umane şi consolidarea unui management profesionist la nivelul celor 43 de case de asigurări de sănătate. Continuăm creşterea transparenţei acestei instituţii, pentru că un sistem de sănătate modern se bazează pe încredere între toţi actorii implicaţi: pacient, medic şi instituţii. După echilibrarea balanţei dintre venituri şi cheltuieli, dintre numărul celor care contribuie şi al celor care beneficiază de servicii medicale, este nevoie de stabilitate şi de implicarea totală a managerilor de sistem de la nivelul caselor de asigurări de sănătate”, se arată într-un comunicat de presă.
Concursul se va desfăşura în 18 iunie 2026, orele 10.00 (proba scrisă) şi 23 iunie (interviul).





























