Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, susține că sondajele realizate la nivel intern indică o evoluție foarre bună pentru liberali. Ieșirea publică pe subiect vine în contextul vehiculării alegerilor parlamentare anticipate.
„Acum nu vreau să dau publicității datele pe care le avem noi din sondaje, dar e clar că PNL, dacă ar fi anticipate, presupunând acest lucru, ar fi câștigătorul net al acestor alegeri anticipate. În sensul în care ar avea o creștere de 10 procente față de scorul obținut la scrutinul anterior”, a precizat secretarul general al PNL.
Reamintim, la alegerile parlamentare din decembrie 2024, liberalii au obținut aproximativ 14% din voturi pentru Senat și 13% pentru Camera Deputaților.






























