SANITAS intră în grevă în iulie

Consiliul Național al Federației SANITAS din România a decis marți, 7 iulie 2026, declanșarea grevei împotriva politicilor economice și sociale ale guvernului, la nivelul întregului sector de negociere colectivă „Sănătate” și în cadrul tuturor unităților sanitare din acest sector.

MOTIVE:

Decizia vine după ce Guvernul României nu a răspuns notificării transmise de Federație (nr. 16851/11.06.2026) și după expirarea termenului legal de minimum 10 zile prevăzut de art. 155 alin. (4) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social.
Motivele declanșării grevei
SANITAS reclamă efectele grave asupra veniturilor și drepturilor personalului din sănătate și asistență socială, generate de:
• Ordonanța de Urgență nr. 7/2026, care a exceptat de la reducerea cheltuielilor de personal doar o parte dintre unitățile sanitare publice;
• Ordonanța de Urgență nr. 36/2025, care a redus sporurile pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare și zilele de concediu suplimentar;
• Legea nr. 141/2025, care a restricționat acordarea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță în funcție de nivelul salariului net;
• Proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, considerat profund inechitabil pentru personalul bugetar sanitar, elaborat cu încălcarea procedurii de dialog social;
• Politica publică a Guvernului implementată prin Planul Bugetar-Structural pe Termen Mediu (PBSTM) 2025-2031.
Revendicările grevei
Federația SANITAS solicită:
• Restabilirea drepturilor salariale prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă nr. 1480/11.09.2023, afectate de OUG nr. 7/2026;
• Anularea reducerii sporurilor și a zilelor de concediu suplimentar impuse prin OUG nr. 36/2025;
• Acces nediscriminatoriu la indemnizația de hrană și la voucherele de vacanță, indiferent de plafonarea introdusă prin Legea nr. 141/2025;
• În privința proiectului legii salarizării: reluarea dialogului real, stabilirea unor coeficienți de salarizare corespunzători pentru personalul din sănătate și asistență socială, menținerea sporului de tură la 15%, menținerea sporului de 100% pentru muncă în weekend și sărbători legale, reintroducerea sporului pentru condiții de muncă, includerea personalului TESA în aceeași anexă de salarizare, alinierea salariilor din asistența socială la nivelul sectorului sanitar neclinic”, se arată într-un comunicat.

Calendarul grevei;

 

• 20 iulie 2026, orele 9.00–11.00 – greva de avertisment;
• 28 iulie 2026 – declanșarea grevei generale.
Articolul precedentGorj: L-a umflat cu pumnii, supărat că ”s-a pus” martor într-un proces. Agresorul a fost încătușat
Articolul următorJuveții încep aventura europeană: ML Vitebsk – Craiova. Coelho: Adversarul are un ritm bun