Ilie Bolojan, premier interimar și lider al PNL, transmite, din nou, că liberalii nu vor susține un guvern PSD.
”Cei care nu au respectat înțelegerile și programul de guvernare au fost cei de la PSD. Gândiți-vă că a vota un guvern în care este acest partid ar însemna să anulăm toate constatările pe care le-am făcut în această perioadă, pentru că nu mai poți să speri că se va întâmpla ceva cu totul deosebit. Soluțiile care au fost propuse (referitoare la viitorul Executiv – n.red.) au fost cele două. O formulă de guverne succesive, în care să avem centru dreapta sau centru stânga, lucru care nu s-a definitivat și președintele României nu a făcut o nominalizare.
Sau un guvern de tranziție, un guvern tehnocrat, care să asigure măsurile pe care România trebuie să le pune în practică în perioada următoare. Vă rog să vă gândiți că mai avem o fereastră care nu poate fi mai mare de șase luni de zile, maxim un an de zile, în care guvernul României, cel care va fi, parlamentul, mai pot lua măsuri de consolidare fiscală”, a precizat primul ministru.





























