Home Ultimul cartuș Gorj: Patru pe unu! I-au cărat pumni până l-au băgat în spital

Gorj: Patru pe unu! I-au cărat pumni până l-au băgat în spital

Patru indivizi au fost încătușații de polițiștii gorjeni în urma unui scandal petrecut în prozimitatea unui bar.

La data de 3 septembrie 2026, polițiștii din Motru au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 27 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Totodată, față de cei patru a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, anunță IPJ Gorj.

LOVIT CU PUMNII ÎN ZONA FEȚEI

În fapt, la data de 1 septembrie 2026, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, prin apelul 112, de către un bărbat, de 30 de ani, din comuna Borăscu, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic.

La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție, care a stabilit că, în cursul serii, în timp ce se afla pe un teren din apropierea unui bar din satul Calapăru, bărbatul ar fi avut mai multe discuții contradictorii cu alți bărbați, ulterior fiind lovit cu pumnii în zona feței și a corpului.

În urma agresiunii, acesta a suferit leziuni și a fost transportat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Gorj la Spitalul Orășenesc Turceni, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, mai transmit polițiștii.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe.