Home Principale Politică Miruță știe! Micii de la Sadu, din piață, pot aduce voturi. Ministrul...

Miruță știe! Micii de la Sadu, din piață, pot aduce voturi. Ministrul Apărării s-a dat cu bicicleta pe Defileu și a servit mititei la Bumbești Jiu

Ministrul Apărării, Radu Miruță, povestește cum s-a deconectat, duminică, printr-o plimbare cu bicicleta pe Defileul Jiului, urmată de o porție de mici la piața din Bumbești Jiu. Frumos la Gorj, pare să trasmită vicepremierul, important e să te vadă cetățenii din Sadu printre ei, gândește orice strateg electoral.

Asta după ce, în calitate de ministru al Apărării, liderul USR Gorj coordonează programul SAFE, proiect finanțat de UE printr-un împrumut de aproape 17 miliarde de euro acordat României, în care este prinsă și Uzina Mecanică Sadu, obiectiv care, pe lângă muniție pentru structurile de forță, poate genera voturi la alegerile viitoare. De altfel, nu este o noutate, mai mulți lideri politici țin să fie văzuți în piețe sau târguri.

 

O mișcare excelentă cu bicicleta, pe Defileul Jiului, de la Lainici până la Târgu Jiu.
32 de kilometri printr-unul dintre cele mai frumoase locuri din Gorj. Jiu, munte, pădure și liniște. Și, daca e duminică, n-a lipsit nici pofta de mici din piața de la Sadu.
Uneori, nu trebuie să pleci departe ca să te deconectezi. Trebuie doar să-ți faci timp să vezi din nou locurile pe lângă care ai trecut de atâtea ori.
Gorjul are locuri extraordinare. Și merită să ne bucurăm mai des de ele”, a transmis, pe facebook, Miruță. 

IMAGINI: