Iordache și Bolojan s-au întâlnit și au discutat situația PNL Gorj. Latifundiarul s-ar retrage de la conducere

Președintele PNL Gorj, Ion Iordache, s-a întâlnit, zilele trecute cu Ilie Bolojan, liderul național al liberalulor, ne-au informat surse politice.

Întrevederea a avut loc după ce, la inițiativa lui Iordache, liberalii Ioan Sîrbu, Daniel Horcea și Andrei Porei au fost excluși din Birolul Permanent al Organizației PNL Gorj. Reamintim, Sîrbu a fost trimis de Bolojan să preia șefia liberalilor de la Gorj după ce latifundiarul de la Turceni s-a situat de partea celor care au încercat constituirea unui guvern alături de PSD.

În tot acest context, se vehiculează că joi, 17 septembrie, în Organizația PNL Gorj va avea loc o ședință foarte importantă, una în urma căreia s-ar putea oficializa la retragerea lui Iordache.

 

Articolul precedentMiruță: Nu există finanțare pentru Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu. Asta este una dintre probleme
Articolul următorFotbal: Reîncep confruntările Târgu Jiu – Drobeta Turnu Severin. Vineri seară, meci al vechilor ambiții pe ”Municipal”