USR Gorj și Drumul Expres: Miruță: Nu există finanțare. Răducan Morega: Există finanțare pentru porțiunea dintre Târgu Jiu și Cărbunești

Proiectul Drumului Expres Craiova -Târgu Jiu rămâne un joc ”de-a alba neagra”, cel puțin până la acest moment, pentru gorjeni. Prefectul USR de Gorj, Corneliu Răducan Morega, susține că lucrările sunt întârziate exclusiv de contestarea unei licitații, subliniind că realizarea porțiunii dintre Târgu Cărbunești și Târgu Jiu are finanțare.

Doar că… 

La jumătatea lunii septembrie, Radu Miruță, ministrul interimar al Transporurilor și șef politic al lui Corneliu Răducan Morega, preciza că nu există finanțare pentru realizarea Drumului Expres.

 

CORNELIU RĂDUCAN MOREGA:

“Drumul expres: prima porțiune dintre Târgu Jiu și Cărbunești are finanțare. S-a câștigat licitația, dar, din păcate ,s-a contestat procesul de licitație. Nu ar fi asta problema, ci faptul că această contestație durează mai mult decât ar fi normal. Procedura legală își va urma calea, iar apoi se vor apuca din nou de treabă”, a declarat, pentru presa locală, prefectul.

 

MIRUȚĂ SPUNEA CLAR CĂ INVESTIȚIA NU ARE FINANȚARE

Radu Miruță, ca ministru interimar al Transporturilor, vorbea la data de 16 septembrie, la Radio Infinit, despre contestarea rezultatului licitației, însă preciza că nu este asigurată finanțarea proiectului.

„S-au făcut pași, adică la Drumul Expres s-a ridicat o barieră fantastică și anume că s-a finalizat procedura de licitație care era blocată, s-a desemnat câștigătorul pentru primul lot. S-a contestat de către ceilalți participanți la această competiție și așteptăm să se termine la CNSC procesarea contestațiiei. Este o chestiune care nu se află în atribuția Ministerului Transporturilor. Rămâne să vedem cum rămâne definitivă decizia de soluționare a contestațiilor. O aștept și eu în fiecare zi. Procedura legală este o lună de zile. Această lună de zile a expirat vinerea trecută. Aștept în fiecare zi pentru a putea să semnez următoarea decizie despre acest drum expres și anume alocarea banilor. Nu este asigurată finanțarea. Asta este una dintre probleme”, spunea Miruță.

Articolul precedentArmata României angajază! Peste 2.000 de locuri în toată țara
Articolul următorCraiova a terminat la egalitate cu Getafe: Cicâldău: Trebuia să luăm cele trei puncte