Vor amnistia și grațierea. Dragnea dă și-o primă de Crăciun

România așteaptă amnistia și grațierea pentru a ”fi îndreptate abuzurile”. Așa spune Dragnea la televizor, întocmai repetă o întreagă armată de asociați, iar ultrașii duc mesajul mai de parte. Spectacolul ștergerii dosarelor e în toi, ordinea țării se repară într-o sarabandă de ironii. Șmecheria dă bine la public. Pe Vâlcov îl tachinăm de la tribună sarcastic, ”coruptule”, în vreme ce urmașii lui Moromete se uzmesc la zăpadă și exclamă: ”nu e, bă, hoț. Da’ fură!” Romania așteaptă aministia și grațierea și țipă că este secătuită în fiecare secundă. De străini, îndeosebi. Că ăia vând salam plin de chimicale, ăia ne omoară cu ratele la bănci. Nu mai avem timp să ne mai întrebăm ce ne oferă țara. A noastră. Asta. Din 28 de ani de dezmăț, 22 am așteptat ca PSD-ul să apere românii de străini. Din iunie ’90, Piața Universității. A fost la putere, votat să pună ordine în treburi. Azi ne servește povestea grațierii și aministiei. Din nou ne asigură că ajută românii adevărați, nevânduți străinilor. Așa ni se spune. De curând, mai mulți șoferi au fost prinși furând combustibilul din ambulanțe. În fapt, furau viața, zilele oamenilor. Nu e motorină, nu ai cum să ajungi la solicitări, la urgențe, pentru a salva semenii aflați pe muchia existenței. Respectivii primesc salarii de 6.000 de lei, lefuri la care mulți nici nu îndrăznesc să creadă. 6.000 de lei salar, iar ei fură viețile oamenilor. De ce nu ar face-o? Se poartă, amninstia și grațierea nu va fi doar pentru politicieni. Dan Tănăsescu, șeful Direcției Agricole Gorj, a fost prins în flagrant primind șpagă. Tot zilele trecute. 2.000 de lei pretinși de la un român care muncește, produce ceva pentru țara asta. Avem două cazuri, sunt multe. Prea multe neaflate, neștiute, nereclamate. Într-o țară în care hoții colcăie, Dragnea și PSD pregătesc dezrobirea lor de frica responsabilității asupra faptelor. Și dacă tot furi, tot furi, de unde țară, de unde România? Imposibil răspuns, glumeții lui Daddy continuă spectacolulul clamând că și Ceaușescu dădea grațieri. Oho, și cât de des! Circarii aștia sunt antrenați, știu la ce numere se primesc aplauze. Ce prinde la public. Și nea Nicu prinde. La generații vechi, dar și la cele noi, cărora li se jelește stema rămasă seacă. Furată bucată cu bucată. De cine, numai contează, ăștia de la UE au apărut tocmai prin 2007. Puțini vor să realizeze diferențele grațierilor de atunci. Să le prezinte. Nu au niciun interes să spună că nea Nicu îi scotea din pușcării ca să îi pună la muncă. Să meargă la serviciu. Că nu se închideau dosare în lucru. Nici gănd să nu se fi recuperat prejudiciile. Da, și amnistiații lui Dragnea vor munci. Vor merge la același serviciu ce i-a dus în fața judecătorilor. România invers. Am băgat-o în marșarier și ne mirăm. De ce, cum am ajuns în halul ăsta. Cred că imediat după mărirea lefurilor în sistemul bugetar legile trebuiau înăsprite. Nu, nu e logic ca statul să îți ofere leafă de 6.000, iar tu să furi motorină din ambulanțe. Și să scapi, iar un leșinat de foame ce a spart vitrina unui magazin pentru două conserve să meargă la pușcărie ani grei. Se impuneau legi mai dure, destul românii ce au dezvoltat mici afaceri au dat faliment pentru că sunt nevoiți să împartă șpăgi pe la toate ușile. Dragnea și asociații coc zilele astea aministia și grațierea. Să fie și o primă de Crăciun, nu le-ar strica. Trebuie să pricepem odată că binele nostru se clădește numai pe mai binele altora.

    

Opinie

Aurel Măceșanu

Articolul precedentBombă! Zaharia, șeful Edilitara, ar fi demisonat
Articolul următorGorj: Localitate fără curent electric de trei zile. Locuitorii nu au apă, școlile nu pot fi încălzite