Robert Bălăeţ, directorul Clubului Sportiv Muncipal Târgu Jiu, face parte dintr-un club exclusivist al jucătorilor de fotbal din România. ProSport, publicație de specialitate, l-a reamintit pe gorjean, golul marcat din penalty de ”craioveanul” Pigliacelli în meciul cu FCSB fiind prilej de evocare a ”clubului select 24”, cel al portarilor care au înscris în meciurile disputate în prima ligă a fotbalului românesc.
”Și tot în acea ediție, încă un portar mai marcase, tot din penalty, Bălăeț de la Pandurii, la 16.09.2006, în meciul de acasă cu Unirea Urziceni, scor final 1-0”, a notat ProSport.
Iubitorii fotbalului gorjean își amintesc execuția lui Robert Bălăeț, o decizie grea asumată la scorul 0-0, pe final de meci, într-o perioadă în care echipa de fotbal Pandurii încă încerca să se adapteze la tot ce înseamnă prima ligă. Fotbalistul Bălăeț, goalkeeper-ul echipei din Târgu Jiu, a țâșnit spre poarta ”de la Poliție”, și-a așezat mingea pe punctul cu var și a înscris cu sânge rece. De altfel, acesta era considerat un specialist al transformării lovitorilor de la 11 metri, fiind autorul a 35 de goluri, toate din penalty, în perioada în care a apărat poarta Petrolului Țicleni, divizionară C, pe atunci.