Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a fost zilele trecute la București, unde a purtat discuții ce privesc concretizarea mai multor proiecte ale municipalității târgujiene. Edilul a precizat că se intenționează amenajarea unor grădinițe și creșe în cartierul Debarcader și se fac demersuri peste demersuri pentru rezolvarea finanțării proiectului de reabilitare și modernizare a Casei de Cultură. Totodată, în municipiu, 29 de blocuri vor fi reabilitate.
”Încercăm să reabilităm, după încă o discuție pe care o vom avea cu reprezentanții Ministerului Învățământului, clădirea de laboratoare a liceului 4. Jumătate din ea a fost reabilitată pentru Liceul Magheru, liceul de chimie, iar jumătate din acele laboratoare vrem să le transformăm în creșe și grădinițe. În zona Debarcaderului există o cerere foarte mare pentru creșe și grădinițe. (…) De asemenea, am vorbit despre Casa de Cultură. Sperăm ca în perioada următoare, Casa de Cultură, având deja documentele depuse, să intre într-un proiect al Companiei Naționale de Investiții. Nu vom aștepta să primim în integralitate acea sumă. O parte din sumă încercăm să o prindem pe bugetul pentru 2019. Vrem să refacem partea de acoperiș pentru a nu se mai deteriora această clădire. (…) O să definitivăm o listă cu 29 de blocuri la nivelul municipiului Târgu Jiu, o listă pe care să o depunem, o listă cu reabilitarea a 29 de blocuri. S-a aprobat bugetul național și în bugetul de stat există sumele necesare pentru anveloparea blocurilor de la nivel național și o parte din Târgu Jiu”, a spus Romanescu.