Școala de fotbal Luceafărul Târgu Jiu a reușit să se impună la turneul Winter Holiday Cup, desfășurat la sfârșitul săptâmânii trecute. Antrenorii Boby Arjoca Staicu și Mario Găman au înscris în competiție fotbaliștii născuți în 2011, lot care a fost completat cu încă doi sportivi antrenați de Constantin Andriucă, AS Pandurașul Târgu Jiu. Deși mai mici cu un an, piticii de la Pandurașul au fost integrați perfect de antrenorii ”Luceafărului”, cele cinci victorii care au adus cupa la Târgu Jiu fiind argumente forte. Grupa 2011 de la Luceafărul s-a aflat la primul turneu și pe lângă locul întâi a obținut și titlul de golgheter prin David Bucă, fiul fostului fotbalist Cătălin Bucă.