Marcel Romanescu se cere reclamat la Parchet și Poliție

Cei doi salariați ai Transloc S.A. acuzați că au luat șpagă de la călători nu vor scăpa cu contractul de muncă nedesfăcut. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a fost abordat de o telespectatoare care a întrebat care mai este situația celor doi, nemulțumită fiind de o amendă primită, deși susține că a dat bani, dar nu a primit biletul de călătorie. Edilul șef a precizat că lucratorii Transloc nu au fost concediați încă doar pentru că s-au îmbolnăvit subit și se află în concediu medical.

”Primul care trebuie să reacționeze este directorul Căilean. Știți cum se spune, dacă ia cineva de jos se presupune că face parte și celor de sus. Nu trebuie să lăsăm loc de interpretări. Vă garentez un lucru: am un salariu și este singurul venit din Primărie. Dacă vreodată un cetățean de pe raza municipiului, o societate de pe raza municipiului sau de orinde va solicita o sumă de bani care ar putea să se presupună că ajunge la Marcel Romanescu, să meargă imediat la organul de cercetare abilitat. Dacă vine cineva și îmi spune că un salariat al Primăriei a cerut pentru Romanescu, personal voi face plângere la Poliție sau Parchet.  E o garanție pe care o ofer cetățenilor municipiului Târgu Jiu și investitorilor”, a spus Marcel Romanescu.

 

Articolul precedentReîncepe campionatul pentru Pandurii. Lipsesc transferurile spectaculoase
Articolul următorGorjul, pe ultimul loc la atragerea investitorilor străini