Asociația Young Partners For Civil Society Development din Târgu Jiu este în mijlocul unui scandal internațional. Organizația este acuzată public că a încasat sume importante pentru organizarea unor tabere în Statele Unite ale Americii și Japonia pentru peste 80 de copii din România, dar la mijloc ar fi o înșelătorie. La un moment dat, părinții copiilor au reclamat o situația extrem de critică, odraslele semnalând că au rămas blocate în aeroporturile din Milano, Doha și Tokyo, pentru că nu au fost cumpărate biletele de avion necesare. O parte dintre excursioniști au reușit să ajungă la București, după ce au făcut o escală la Viena. Părinții spun că reprezentanții asociației din Târgu Jiu au fost de negăsit, până și pagina de facebook a asociației fiind închisă. Gorjenii au mai organizat astfel de acțiuni dar, până în prezent, nu au fost înregistrate astfel de situații. Young Partners For Civil Society Development este o asociație înființată de soții Ghinoiu din Târgu Jiu, ambii cadre didactice.