Încep să rodească proiectele pe fonduri europene: Investiție de 5 milioane de euro la Târgu Jiu

Primăria municipiului Târgu Jiu a anunţat organizarea licitației proiectului în urma căruia oraşul va fi iluminat pe LED-uri, vor fi montate sute de camere de supraveghere în intersecții și va exista un Centru Info Trafic. Investiția este de 5 milioane de euro, bani europeni atrași de actuala administrație.

”Discutăm de peste 20 de kilometri de rețea de străzi pe care se va realiza în totalitate iluminatul public. Prin fibra optică ce se va introduce în subteran se va comanda sistemul de telegestiune la întreg sistemul de iluminat și va fi suportul care va ajuta la dezvoltarea celorlalte proiecte însemnând siguranța cetățeanului, centrul Info Trafic, preluarea datelor în timp real din toate intersecțiile de la cele peste 200 de camere de luat vederi, sincronizarea semafoarelor în buclă pentru fluidizarea transportului public în comun, partea de comunicație privind deplasarea mijlocelor de transport în comun”, a precizat Marius Ionescu, director tehnic al Primăriei Târgu Jiu.

Reședința de județ a Gorjului este printre primele localități din sud-vestul țării care a accesat acest proiect. Dincolo de multe alte beneficii, odată realizată, investtiția va duce și la o reducere majoră a cheltuielilor municipalității.

”A fost o concurență acerbă, suma alocată pe regiune a fost de 10 milioane de euro. Municipiul Târgu Jiu s-a bătut pentru 5 milioane, atât am primit” , a spus primarul Marcel Romanescu.

Din informațiile jienii.ro, la jumătatea lunii iulie, la București, este programată și licitația pentru noile mijloace de transport în comun destinate municipiilor Ploiești și Târgu Jiu.

 

Articolul precedentAccident! Femeie lovită de o mașină
Articolul următorAurel Popescu, atac la primar! Îl critică pentru că va examina subordonații și nu a acordat voucherele de vacanță