Cinci bărbaţi au fost reţinuţi luni, pentru 24 de ore, de poliţiştii din Motru. Aceştia, cu cu vârste între 21 şi 56 de ani, din comunele Drăgoteşti şi Negomir au avut ceva de împărțit legat de vânzarea unor cabaline, în timp ce se aflau în târgul de animale din Drăgoteşti, în urma neînţelegerilor izbucnind un conflict violent.
”Din primele cercetări efectuate a polițiști, a reieșit faptul că doi bărbați, de 28 și 56 de ani, din comuna Drăgotești și alți trei, de 21, 29 și 41 de ani, din comuna Negomir și municipiul Târgu Jiu, ar fi exercitat acte de violență unul asupra celuilalt, fapte de natură de a tulbura ordinea și liniștea publică”, a informat IPJ Gorj.