Marius Tucă a oferit Mediafax, marți seara, amănunte exclusiviste din ancheta ce vizează evenimentele de la Caracal. Jurnalistul a spus că, potrivit surselor sale, probele ADN din butoiul în care au fost găsite mai multe rămășițe umane conduc la Alexandra Măceșanu.
”Din surse oficiale anchetei, am informația că au fost luate probe preliminarii ADN din butoiul în care au fost găsite cenușa, bijuteriile și fragmente de oase, iar acestea corespund, din păcate, Alexandrei Măceșanu în proporție de 99,99%. De asemenea, au fost luate probe ADN de la părinții Alexandrei și probele prelevate corespund cu probele ADN identificate la fața locului. Sigur, poate fi efectuată o contraexpertiză. Aceste rezultate vor fi făcute publice mâine (azi n.red.), 31 iulie”, a declarat, pentru Mediafax, Tucă.
Declarațiile omului de presă vin într-un moment în care tot mai multe voci susțin că trupul neînsuflețit al adolescentei nu putea fi ars în acel butoi de tablă.