Odată cu apropierea începerii noului an școlar, primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a făcut o radiografie a investițiilor municipalitații în unitățile de învățământ din oraș, angajament luat de edil încă din campania electorală. Reamintind că învățământul este o prioritate a sa, edilul a luat bob cu bob, la modul concret, obiectivele Primăriei Târgu Jiu pe segment.
”Ne apropiem cu pași repezi de începerea noului an școlar, motiv pentru care am accelerat lucrările la unitățile de învâțământ din municipiu. Avem investiții, unele deja finalizate, altele în curs de finalizare, dar și o serii de lucrări de reparații, de la grădinițe până la colegii. În această perioadă, se recepționează, deja, lucrările de la Grupul Școlar Auto <<Traian Vuia>>, unde au fost amenajate atelierele. Aici am reabilitat și modernizat clădirea în care funcționează trei săli de atelier cu dotările aferente. Investiția a mai cuprins și o sală de gimnastică.
La Grupul Școlar Bârsești sunt în curs de finalizare lucrările de reabilitare a corpului D al unității. Au demarat și lucrările la Grădinița nr. 11 de pe strada 1 Mai Vest, amenajată în fosta centrală termică din zonă, un obiectiv foarte important pentru care costurile se ridică la 1,2 milioane de lei. Am lăsat la sfârșit una dintre cele mai importante investiții. Este vorba despre Școala Generală <<Sfântul Nicolae>>, acolo unde am extins clădirea pricipală, adăugând încă un etaj. Capacitatea acestei unități de învâțământ se mărește, astfel, cu șase săli de clasă, plus spațiile connexe. Aceste noi săli de clasă vor fi gata până la începerea anului școalar, unitatea urmând să devină una dintre cele mai moderne instituții de învâțământ gimnazial din municipiu.
S-au investit aproximativ 5,8 milioane de lei în aceste lucrări, pe lângă care am mai alocat aproape un milion de lei pentru lucrări de reparații, finisaje interioare, înlocuire tâmplărie, amenajare grupuri sanitare, hidroizolații, dar și pentru mobilier. Este vorba despre Grădinița nr. 9 <<Lumea Copiilor>>, Grădinița <<Mihai Eminescu>>, Școala Gimnazială <<Pompiliu Marcea>>, Școala Gimnazială <<Voievod Litovoi>>, Colegiul Tehnic nr. 2, Liceul Tehnologic Bârsești, Colegiul Tehnic <<Henry Coandă>>, Colegiul Auto <<Traian Vuia>>, Colegiul Tehnic <<Gheorghe Magheru>>, Liceul de Arte <<Constantin Brăiloiu>>, Colegiul Național <<Ecaterina Teodoroiu>>, Școala Gimnazială <<Alexandru Ștefulescu>> și Creșa nr. 2.
Și nu ne oprim aici. Urmează și alte unități de învățământ pentru care avem prevăzute investiții importante, în așa fel încât toate investițiile de acest gen din municipiul Târgu Jiu să fie modernizate și dotate cu tot ceea ce este necesar. Învățământul constituie o prioritate pentru mine și continuăm să investim în tineri pentru că ei sunt viitorul acestui oraș. Îmi doresc să avem un învățământ de calitate la Târgu Jiu, iar asta înseamnă, în primul rând, unități de învățământ moderne, dotate la cele mai noi standarde”, a arătat Romanescu.
Galerie foto: