Un bărbat de 58 de ani, din Târgu Jiu, a fost găsit, joi, mort în apartamentul său din zona Lido a municipiului. Îngrijorat că prietenul său nu mai poate fi contactat, un vecin a alertat autoritățile, fiind necesară intervenția pompierilor pentru se putea intra în casă.
”Cu ocazia cercetărilor efectuate de polițiști a fost identificat cadavrul unui bărbat de 58 de ani, din municipiul Târgu Jiu, iar cu ocazia examinării vizuale a cadavrului nu au fost identificate urme de violențe pe corp”, a informat IPJ.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.