Fostul prefect de Gorj, Ciprian Florescu, trebuie să se acomodeze din mers la Ministerul Afacerilor Interne. Numit secretar de stat, Florescu şi-a preluat deja noile atribuţii, unele de care consideră că nu este străin după ce a fost reprezentantul Guvernului în teritoriu, în Gorj, mai bine de doi ani. Acesta a discutat deja, despre viitoarea activitate, cu ministrul interimar al MAI, Mihai Fifor.
“E îmbucurător faptul că, ceea ce voi face aici, are elemente comune cu activitatea de prefect, funcţie pe care am ocupat-o timp de aproape doi ani şi jumătate la Gorj. Poziţia pe care o ocup are în atribuţii coordonarea InstituţiilorPrefecţilor pe toată problematica existentă la nivelul acestor instituţii, incluzând serviciile de Permise şi înmatriculări şi Paşapoarte. Vă garantez că atâta vreme cât voi fi înaceastă poziţie voi face tot ceea ce este posibil pentru a sprijini judeţul Gorj şi Instituţia Prefectului de acolo. Dacă voi fi desemnat să particip la investirea în funcţie a viitorului prefect o voi face cu tot dragul”, a declarat Florescu la Radio Infinit.
Profesor la Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, noul prefect de Gorj, Ion Cristinel Rujan, a ocupat până de curând funcția de secretar general în Ministerul Tineretului şi Sportului. Activitatea sa nu este străină de controverse. Presa centrală anunţa că Rujan şi-a angajat nevasta la MTS, riscând o incompatibilitateîn 2018. Pentru a scăpa de ANI, Rujan și-a trimis soţia înapoi în Gorj, asta după ce respectiva a reușit performanța de a câștiga tocmai postul scos la concurs în MTS, în noiembrie 2018, chiar de bărbatul său.
Rujan a devenit secretar general adjunct al Ministerului Educației în 2005, la numirea lui Călin Popescu Tăriceanu, ca în 2008 să devină inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului, tot prin decizie a lui Tăriceanu. Rujan ajunge apoi secretar general adjunct al MTS în mai 2016, numit de Dacian Cioloș, apoi secretar general al ANAF, în martie 2017, numit de Sorin Grindeanu, ca din ianuarie 2018 să fie secretar general al MTS, numit fiind de Mihai Tudose.
.