Rectificarea bugetară din august a adus nemulţumiri şi în rândul primarilor social democraţi din Gorj. Este şi cazul lui Ion Stamatoiu din Scoarţa, care a avut săptămâna trecută o întrevedere cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu. Comuna a primit 130 de milioane de lei vechi, deşi are nevoie de o sumă mult mai mare. Stamatoiu nu vrea ca instituţia pe care o conduce să intre în incapacitate de plată, şi a declarat că nu poate folosi fondurile din bugetul local pentru a acoperi anumite cheltuieli. Primarul de la Scoarţa aşteaptă acum o nouă rectificare.
“Am solicitat în jur de 10 miliarde, bani vechi, având în vedere investiţiile pe care le avem la nivelul localităţii, salariile pentru însoţitorii persoanelor cu handicap. Suma primită este mică, efectiv nu ne putem încadra în ce am primit. Am discutat acest lucru şi cu domnul preşedinte Cosmin Popescu. Ni s-a spus că va veni o nouă rectificare şi se va ţine cont exact de necesităţiile fiecărui UAT. La Scoarţa încă nu sunt probleme cu salariile, dar ne-am propus când avem aceşti bani, atunci să-i şi dăm. Nu putem să-i dăm din bugetul local, deoarece avem şi noi tranşe de plătit, avem investiţii şi proiecte”, a declarat Stamatoiu.