Forfotă mare, se apropie Ziua Națională și românilor li se promit evenimente pe măsura semnificațiilor acestei zile.
Peste 3500 de militari și specialiști , cu 360 de mijloace tehnice, din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Administrația Națională a Penitenciarelor și Poliția Locală București vor participa vineri, 1 decembrie, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Arcul de Triumf din București.
La eveniment, vor fi prezenți și peste 300 de militari străini din Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Marea Britanie, Grecia, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina.
Și în Gorj vor exista manifestări dedicate acestei zile, fiecare comunItate va celebra și pe plan local Marea Unire.
La Târgu Jiu, prefectul Ciprian Florescu a solicitat delegații din fiecare oraș și comună din județ, într-o încercare a unei repetiții generale înaintea sărbătorii Centenarului.