Ciprian Florescu se întoarce în PSD cu gândul că va la Gorj va fi o echipă puternică. Fostul prefect a declarat că nu va solicita o funcţie în organizaţie, din respect pentru colegii săi care au muncit în ultima vreme în cadrul partidului. Deşi este văzut candidat cert la Primăria Târgu Jiu chiar de către liderii organizaţiei judeţene, Mihai Weber şi Cosmin Popescu, Florescu nu declară apăsat că se va înhăma la această bătălie. Cel din urmă a afirmat că va face acest pas doar dacă nu există disensiuni în partid, iar organizaţia municipală va trage la aceeaşi “căruţă”.
“Încă nu se poate vorbi despre o certitudine. Se poate vorbi despre o propunere făcută, despre discuţii legate de această canidatură. Nu voi face acest pas până nu voi discuta şi cu ceilalţi potenţiali candidaţi şi cu colegii din organizaţia municipală. Atâta vreme cât voi avea certitudinea că putem să formăm o echipă redutabilă, care poată să pună probleme actualului primar şi să recâştige primăria municipiului Târgu Jiu, voi fi parte din echipă indiferent de pozţia pe care o voi ocupa”, a precizat Florescu la Radio Infinit.